Cioburi de porțelan

            Marlen devine o parteneră loială și dedicată, dar la fel de pasională. Nu de puține ori se îndoiește că Riccardo nu îi este fidel, că se întâlnește la Florența cu pictorița Eleonora, încă soția lui, dar preferă să vadă paharul pe jumătate plin.

            „Ia să vedem, domnule Bianchi, ce mi-ai adus din orașul natal al lui Gucci? Sirenă?! Câtă mătase… Pipăi țesutul fin și se opri pe unul dintre curcubeiele stilizate de pe talie. Hm… sunt pictate. Dragul meu iubit, cine și-o fi etalat talentul pe rochia mea? Oftă și din cea de-a doua scoase o rochie indigo, care îi tăie respirația. Ideală pentru evenimentul anului!”

            Cu câteva luni în urmă devenise asociată la firma familiei și la începutul lui august organizează singură prezentarea Colecției de porțelanuri „Bianchi”.

            „Pe fața de masă din mătase roz pal, un serviciu pentru mic dejun și unul de tort așteptau să fie admirate. Porțelanul alb, bordurile dantelate, fluturașii desenați cu măiestrie, de diferite mărimi și culori, dădeau o notă jucăușă întregii expoziții. Ghirlande și baloane colorate decorau încăperea, iar fluturii atârnați cu fire aproape invizibile, zburau printre ele. Pentru prima dată, invitații erau însoțiți de copii și ca să nu le pună răbdarea la încercare, imediat ce s-a terminat ședința foto, Riccardo începu mult așteptatul discurs al proaspătului tătic.

            – Bun venit la lansarea colecției dedicate fetiței mele și a Marilenei, Aurora! Am reușit să realizăm, pentru prima dată în istoria fabricii, un ansamblu caracterizat nu doar prin eleganță, așa cum v-am obișnuit până acum, ci și prin veselie. Acesta, ca și numeroase alte modele pe care le vom produce, va însoți copiii noștri de la prima linguriță, prima aniversare, până când fluturașii pictați cu dragoste pe prestigiosul porțelan Bianchi își vor lua zborul. Apoi se vor opri pe trupurile lor, se vor îndrăgosti… și vor considera că sunt prea mari pentru petrecerile cu baloane colorate. Sperăm să nu le placă într-atât încât să-i și tatueze…”

            Evenimentul este un succes și câteva zile mai târziu, Marilena își sărbătorește cei treizeci și șase de ani la malul Mării Adriatice. Iubirea pentru mare și marea iubire se întâlnesc perfect în inima lui Marlen și o vor urmări toată viața ca un dublu ecou.

            Din parcul hotelului de cinci stele, urmărește Eclipsa de Soare. Fenomenul reprezintă firul care unește cele două țări atât de dragi ei, Italia și România. Nostalgia după prietenii de acasă devine un ghimpe în inimă și nesiguranța se cuibărește în sufletul ei. Întorsătura bruscă a puterilor din Univers îi dă de gândit și se întreabă ce îi va cere Soarta în schimbul fericirii.

            „Luna începuse să muște din Soare și cele două discuri se suprapuneau tot mai mult până când deveniră unul singur, înconjurat de o superbă coroană, un orbitor inel de diamant. Un vânt se porni din înaltul Cerului și răci aerul după amiezii. Deasupra mării, un elicopter militar survola imensitatea apei. Strălucirea Soarelui fu înlocuită de silueta întunecată a astrului nopții. În jur, totul devenise plumburiu, lumina era din ce în ce mai difuză și pescărușii zburau agitați. Zeci de minute, ziua lăsă locul nopții și Marilena se întristă. Până și mărețul astru ceresc se supune destinului. Cât va mai dura până când voi ajunge la o răscruce și un eveniment îmi va întuneca fericirea?”

            Dincolo de lux și bijuterii, romantismul lui Marlen rămâne izvorul feminității sale irezistibile. Vacanțele la mare sau la munte, nopțile petrecute singuri la Roma sau Bologna țin aprinsă flacăra iubirii.

            Anul 2000 o găsește la Cortina, împreună cu întreaga familie Bianchi. Chiar dacă secolul XX nu s-a terminat, se consideră a fi trecerea în Mileniul III și se prezic evenimente apocaliptice, de la topirea ghețarilor, până la sfârșitul lumii.

            „- Ce-și dorește Principessa mea?

            Ea nu răspunse. Închise ochii și în acea dimineață specială, toate fanteziile erotice se contopiră cu dragostea și pasiunea ireală care le făcuse viața frumoasă. Îmi doresc ca tu să rămâi ultimul bărbat din viața mea, domnule Bianchi.”

            Marilena nu e superstițioasă, dar Soarta își amintește de ea și în luna mai îi trimite prima notă de plată. O furtună cumplită stârnește în sufletul ei o luptă crâncenă între dulce și amar, bucurie și durere. Aceasta din urmă învinge și o îngenunchează.

            Departe de casă și prietenii ei de o viață, într-o țară cu legi care-i fuseseră de la început ostile, acum fragilă, Marlen înaintează cu greu. Dar acceptă ajutorul bătrânului Giovanni, în speranța că va redeveni puternică și stăpână pe sine.

            Va reuși el să o ridice din abisul ființei și mai ales să o susțină ca să poată păși din nou cu spatele drept? Va învăța cum trebuie să se schimbe ca să nu sufere, să nu moară din dragoste și mai ales, să o ia de la capăt și să iubească viața?

            Pentru asta, e nevoie de vechea Marlen!

            „Pe bleumarinul întunecat al nopții, auriul astrului incandescent formase acea combinație elegantă dintre cobalt și aur de pe farfuriile din luxosul porțelan Bianchi. Soarele se ivise în acea dimineață de octombrie ca și cu o toamnă, cu două sau cu douăzeci în urmă. Dar în albumul de amintiri, imaginea acelui frumos, strălucitor și hipnotizant răsărit, câștigase un loc pe prima pagina. Fericirea Marilenei atinsese infinitul, dar mai rămăsese un ciob, ciobul ascuns într-un buzunar al poșetei.”

Monica Bilbor – Cioburi de porțelan